Satul Țîra, Republica Moldova

Despre

Satul Țîra, Republica Moldova

Satul Țîra din c.Ghindesti, r.Florești este cea mai veche localitate din raionul Florești și are 560 de ani. Este așezat pe malul râului Răut, își pornește istoria încă pe vremea lui Ștefan cel Mare, prin 1465 când, după ce acesta pusese stăpânire pe Cetatea Chilia, a dat la trei oșteni de-ai săi câte 25 de setine de pământ aici, pe acest loc fermecător, unde piatra a prins viață și din ea și-au zidit primele lăcașuri: bășcuțele, niște bordeie din piatră acoperite cu pământ, în care vara e răcoare, iar iarna ține cald. De atunci și până azi, oamenii construiesc astfel de locuințe trainice de rezistă sute de ani, comode și sănătoase pentru viață, în care încăpea și creștea întreaga familie. La moment în localitate sunt 30 de bășcuțe locuibile, dintre care 12 poti fi vizitate atît în orice zi, cât și în cadrul Festivalului Republican La “Bășcuțele de la Țîra” , ajuns la a V-a ediție.


Descoperă

Atât în cadrul Festivalului La “Bășcuțele de la Țîra” , care în anul 2025 va ajunge la cea de-a V-a ediție, cât și în orice zi,turiștii au posibilitate să efectueze excursii prin satul parcă conservat în timp, cu oale pe acoperișuri și garduri construite din piatră, pot vizita liber gospodăriile sătenilor și intra în bășcuțe – cartea de vizită a localității. Băștinașii, oameni deosebit de ospitalieri, întâmpină oaspeții cu vin și bucate tradiționale, în special, cu preparatul local – învârtită cu brânză. La Țîra se produce doar carne ecologică. Aici porcii sunt lăsați liber prin sat. Prezența lor este o altă satisfacție pentru turiști. Dimineața, gospodarii deschid porțile și toată ziua porcii pasc iarbă și mănâncă scoici pe mal de Răut. Abia spre seară revin acasă, fără să încurce adresele.
Ascuns parcă în văgăuna râului Răut , satul Țîra  devine o descoperire plăcută pentru toți cei care duc dorul vetrei strămoșești. În vârful dealului, parcă ai atinge norii cu palma, iar în vale te scalzi în frumusețea rustică. Aici, spun sătenii, e un loc protejat, unde chiar și ploaia vine doar după ce se încheagă tot cerul cu nori.
 
Descoperă
Descoperă

Satul Țîra în Social Media


Galerie Media