5 MOTIVE PENTRU CARE ROMÂNIA ESTE O DESTINAȚIE EPICĂ

  • Post comments:0 Comments
You are currently viewing 5 MOTIVE PENTRU CARE ROMÂNIA ESTE O DESTINAȚIE EPICĂ

Dacă ar fi să definim anul trecut într-un cuvânt mai optimist, acela ar fi „descoperire”. Cu atâta timp petrecut în casă, mulți am descoperit ori că ne pricepem de minune la făcut pâine, ori că serialul de pe Netflix de care vorbește toată lumea chiar își merită hype-ul, sau poate am aflat cum se termină cartea aia de care tragem de luni bune. Vine, însă, momentul să (re)facem cunoștință cu acest loc misterios numit „afară”. La Epic Visits am petrecut anul trecut într-o continuă explorare a locurilor cu adevărat epice pe care le oferă România. Iată, deci, 5 lucruri pe care le-am descoperit despre valoarea turistică a României.

  1. Tărâmul de basme nu se află doar în poveștile bunicii. Satele Breb, Viscri și Vișeu sunt bijuteriile din cununa de așezări Maramureșene de o frumusețe de necrezut. Aici, meșteșugarii sunt încântați să îți arate cum arată obiceiurile vechi de secole, iar casele țărănești cu arhitectură tipic maramureșeană îți permit să experimentezi satul românesc în cel mai pitoresc mod. Descoperă aici câteva cazări unice din Maramureș pentru un sejur de neuitat: Grădina lu’ Ion, Casa Chira, Village Hotel, Magnolia Resort.
  2. Istoria trebuie văzută, nu citită. De castele (că vorbim de Peleș, Bran, sau Banffy) probabil v-ați mai lovit, dar mai puțin cunoscute sunt conacele și casele boierești, ce-și păstrează identitatea chiar și după recondiționare. Văile moldovenești de lângă Iași ascund o asemenea bijuterie: un conac aflat în satul Maxut, construit în anii 1880.
  3. Natura poate fi explorată de aproape. Avem o relație oarecum stranie cu pădurile României; știm că sunt extinse, că adăpostesc una din cele mai mari populații de urși din Europa și că trebuie protejate. Dar arareori avem ocazia să le explorăm. Parcul național al munților Făgăraș adăpostește atât observatoare de faună în inima pădurii, cât și cabane răsfirate pe creștetul munților ce așteaptă exploratori îndrăzneți.
  4. Cultura noastră este un adevărat mozaic. Și nu e de mirare, din moment ce România a fost, secole la rând, punctul de întâlnire dintre Est și Vest. Dintre aceste numeroase culturi se remarcă cea a sașilor, pe care o veți întâlni cu precădere în Criț și Cloașterf, aflate în județul Mureș. Aici, casele săsești împânzesc satele, așteptând cuminți să-și spună povestea.
  5. Indiferent de vârstă, avem unde să mai copilărim puțin. Locuri în care ne adăpostim de beton și claxoane, care să ne exerseze spiritul de aventură. Porumbacu de Sus are în apropiere atât o pădure în inima căreia vei găsi niște căsuțe în copac, cât și zona numită Valea Zânelor, renumită pentru Castelul de Lut, asemănător cu o căsuță de pitici.

Am pornit la drum în acest proiect cu spirit explorator, cu intenția de a demonstra că sunt destule locuri aici care să ne surprindă, la care să ne întoarcem cu drag și curiozitate: de la sate în care tradiția dă suflu vieții de zi cu zi, peisaje naturale cu o varietate explozivă de faună, floră și relief, la castele și cetăți ce se înalță semeț deasupra valurilor unei istorii zbuciumate ce nu a reușit să le știrbească farmecul. Rămâne doar să le descoperiți și voi.

Și pentru că vara e prea scurtă pentru vacanțe banale, am pregătit o selecție de cazări și vacanțe deosebite disponibile în exclusivitate pe epicvisits.com: Epic Summer Exclusive

Te provocăm să ieși din zona de confort și să alegi locuri și experiențe noi, transformative, fie că planifici o escapadă cu prietenii, o excursie în familie cu cei mici, sau o mini vacanță cu persoana iubită. Explorează. Evoluează. Epic Visits

Subscribe
Notify of
guest
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cel mai votat
Inline Feedbacks
View all comments