Banatul Montan este Destinația Anului 2021, iar Oradea câștigă Premiul Juriului
Viziunea noastră? Inspirăm românii să călătorească la noi in țară, să se bucure de diversitatea și bogăția turistică a ținuturilor și orașelor românești, stimulând în același timp și implicarea comunităților locale în a-și promova zona. Încă din faza nominalizărilor s-a putut vedea interesul mare al românilor: 18.000 de nominalizări pentru mai mult de 150 de destinații, ceea ce dintr-o dată ne arată o hartă foarte bogată a atracțiilor turistice din Romania.
Proiectul a adus în lumina reflectoarelor destinații din țară care s-au bucurat de un număr mare de nominalizări: Țara Vrancei, Țara Făgărașului, Ținutul conacelor Covasna, Alba Iulia, Brașov, Bucovina, Ciugud, Corbi – Argeș, Țara Hațegului, Toplița, Zărnești – Piatra Craiului, Bucovina, Oltenia de Sub Munte, Piatra Neamț.
Dar șase destinații, cu cel mai mare număr de nominalizări au devenit Finaliste: Delta Dunării, Brăila, Iași, Țara Maramureșului, Oradea si Banatul Montan.
Pentru a departaja intre aceste finaliste, am trimis doua echipe de Exploratori, ghizii internaționali de la Romanian Thrills si vloggerii de la Valize Vesele însoțiți de echipe de filmare pentru a surprinde esența fiecărei destinații într-o emisiune de promovare difuzate de Prima TV.
Astfel, românii au putut vota destinația preferata pe www.destinatiaanului.ro. Peste jumatate de milion de romani au interacționat online cu paginile Destinația Anului, iar 53 000 dintre aceștia și-au exprimat opțiunea, votul lor contând pentru 50 din maximul de 100 de puncte pe care le putea primi o destinație.
Cu cel mai mare număr de voturi ale publicului, fiind si #1 in preferința Exploratorilor, Banatul Montan a acumulat 96 de puncte din maximum 100, devenind Destinația Anului 2021 in Romania.
Romeo-Dan Dunca, Președintele Consiliului Județean Caraș-Severin a declarat: „Vestea aceasta bună vine ca și o recunoaștere a faptului că județul Caraș-Severin este unul din cele mai frumoase județe din țară, după cum bine știam. Iată, avem si confirmarea, turiștii, cetățenii, românii au votat Banatul Montan ca și destinația turistică a anului 2021. Acest premiu ne obligă la a face mai mult, pentru a putea aduce infrastructura la nivelul dorinței cetățenilor, pentru ca, pe viitor, să vină să stea și să vadă frumusețile din acest județ.”
„Mult timp Banatul Montan a stat în umbra altor zone din România, pe care le respectăm și de care ne bucurăm cu toții. Câștigarea acestui titlu este un motiv de mare bucurie pentru noi, o confirmare a faptului că Banatul de munte are extrem de multe de oferit turiștilor români și nu numai, dar și o responsabilitate pe care trebuie să ne-o asumăm noi, cei care locuim și operăm aici, fie că este vorba de Clisura Dunării, Herculane, Valea Almăjului, Valea Carașului, Valea Nerei, zona apelor termale de la Oravița, Semenic, Muntele Mic ori Țarcu, și exemplele de destinații turistice locale pot continua. În același timp este și un semnal pentru cei care operează în turism: să fim ospitalieri și să arătăm că merităm titlul «Destinația anului 2021»” a declarat Ioan Popa, primarul orașului Reșița.
Juriul a acordat la rândul sau un punctaj bazat pe 3 criterii: diversitate turistică, implicare locală și forța brandului. Pe aceste criterii juriul a acordat cel mai mare punctaj unei alte destinații: Oradea, o destinație-exemplu de bune practici in management si implicare locală.
„Banatul Montan este revelația acestei ediții prin diversitatea turistica unica pentru un singur loc (ape, munți, peșteri, Dunărea, tradiții, multiculturalitate etc) si o comunitate de oameni entuziaști si primitori. E o oportunitate de dezvoltare turistica extraordinara. Pe de alta parte, la mica distanta de Banatul Montan, juriul a acordat punctajul maxim Oradei. Destinația Oradea nu este la fel de diversă, însă este mult mai organizată, printr-o abordare vizionară, susținuta in timp. Orașul a avut parte de un proces de place branding si este coordonat de un Organism de Management al Destinației (OMD), un model pentru orice destinație din tara. Cele doua destinații, o regiune si un oraș, au potențialul de a deveni destinații internaționale de turism, alături de alte branduri consacrate deja, precum Transilvania si Delta Dunării”, a spus Felix Tataru, membru in Juriul Destinația Anului 2021, Co-Fondator al Institutului pentru Orașe Vizionare (IOV)
La capătul celor 100 de zile de căutări pentru Destinația Anului 2021 in Romania, rămânem nu doar cu un câștigător al marelui trofeu (Banatul Montan) și un câștigător al premiului juriului (Oradea), dar și cu inspirația unei liste de destinații românești de neratat.