BOTOȘANI - ISTORIE VIE
Hai la Botoșani
E prea departe? Încercați o aventură!
Sunteți stresați? Botoșani este un oraș verde, fără poluare sonică.
Dornici de cultură? Amintiți-vă că aici este leagănul marilor genii culturale ale României: Eminescu, Enescu, Iorga, Luchian. Astăzi, în Botoșani funcționează Teatru, Filarmonică, Teatru pentru copii și tineret, muzee, săli de expoziții.
Botoșani, oraș cosmopolit! Centrul vechi al orașului este o îmbinare a stilurilor arhitectonice antebelice și interbelice, rezultat al osmozei dintre locuitorii de etnii și religii diferite.
Traseu ecumenic? Biserici și Mănăstiri aparținând tuturor religiilor. Sunt monumente istorice unice în Europa ca vechime și arhitectură !
Hai la Botoșani, unde vei găsi cel mai mare Parc de agrement turistic și sportiv din Moldova: ”Cornișa Aquapark & Sports”!!!.
Intră în lumea fascinantă a divertismentului ce îți va satisface pe deplin imaginația, ajutându-te să ai o zi perfectă de relaxare indiferent de anotimp.
Botoșaniul , este ‚ținutul în care Trecutul trăiește prin Prezent, locul unde Istoria, Cultura și Tradițiile se împletesc armonios, generând emoții și trăiri inconfundabile !!
Greu găsim, pe harta României de astăzi, un oraș cu o poveste mai spectaculoasă ca a nordicului Botoșani. A fost încrucișare de drumuri, popas pentru odihna târgoveților, câmp de bătălie pentru împărați pe care ”lumea nu putea să-i mai încapă” și ”au venit și-n țara noastră, de-au cerut pământ și apă”.
I s-a spus răscruce de drumuri atunci când marfa prețioasă călătorea între imperii. L-au numit târg atunci când cronicarii l-au privit din dosul tarabelor, din ușa dughenelor sau din forfota vechilor piețe.
Și nu este nume mai frumos decât cel pe care Botoșanii l-au purtat odinioară: Orașul Doamnelor. Primit ca apanaj de la Petru Domn al Moldovei, pentru ca Doamna să aibă propriile venituri și loc de tihnă a inimii. Și multă și frumoasă bucurie trebuie să îi fi fost Doamnei Elena Rareș aici, de vreme ce drept mulțumire a întors orașului un dar cu adevărat crăiesc: două biserici: Sf. Gheorghe și Uspenia. În marginea orașului, o poartă maiestuoasă, grea, de mănăstire închide brusc strada ce poartă numele domnitorului moldovean Ștefan cel Mare - ștefaniana ctitorie de la Popăuți.
Români, evrei, armeni, greci, lipoveni. Nu e de mirare că pământul Botoșanilor a fost binecuvântat cu minți luminate, care aveau să făurească România modernă și să aducă Botoșanilor renumele de Oraș al Geniilor.
Și nicăieri ca în Centrul Vechi nu simți mai puternic aerul multicultural al orașului. Clădirile vechi, cu arhitectură specifică perioadei medievale târzii, incluse astăzi în patrimoniul național, unic în Moldova, păstrează vie istoria nu doar a Botoșanilor, ci și a comunităților care, venite din tărâmuri greu încercate, au găsit aici tihnă pentru bună trăire.
Aici, la Botoșani, este Kilometrul Zero al Poeziei. Este locul unde s-a născut Eminescu, locul unde a fost creștinat Eminescu.La Biserica Uspenia se află cea mai mare statuie închinată lui Mihai Eminescu, singurul monument laic amplasat în curtea unui lăcaș de cult ortodox.
O cultură a verdelui nu poate veni decât din tradiție. Parcuri și grădini, pietonale și artere ale orașului, toate adevărate oaze de verdeață.
Mărturii din secolele trecute vorbesc despre calitatea excepțională a masivelor de vegetație ce aduceau Botoșanilor denumirea de Oraș al grădinilor. Marele dicționar geografic al României scria despre orașul ”înconjurat de păduri și vii”, despre mahalalele ”împodobite cu grădini dintre cele mai atrăgătoare și ”pline cu arbori”. Iorga însuși ne povestea despre ”curți îmbelșugate, livezi încărcate de roadă.”Verdele” generațiilor de astăzi se colorează în cel mai mare parc de agrement din zona Moldovei. Cornișa Aquapark&Sports vine la pachet cu distracția, dar delimitează și promovează zonele de vegetație.
Ne mândrim și cu un Atelier de Ceramică Kuty, ce supravieţuieşte datorită pasiunii unor meșteri talentați.
g_h10lt87lffmj2ayxvy8wo4smd.jpg
g_pljmvjz06f0lphb14wchgqe20.jpg
g_mu5gnpksqvpdvtkc3cs9zy9uz.jpg
g_l1373pqjwyg8upegjzsscqyhl.jpg
g_dci0tu847s0i013uh5k3hup97.jpg
g_ocz6sk2lz1zcb8eorizvixl3f.jpg
g_syeo0pbwkq5d6yqpy7ekn97au.jpg
g_5co2elz5knk9ht4ohcedwgpc9.jpg
g_st0qfxxm68o6r8okd93lnl84t.jpg
g_0ocre6fx3ppn09h6ms9d4lf1y.jpg
g_s2xl3s7bvamyph4vbazaepndk.jpg
g_6xvsl0nc7xj9fhoa8gn2x5msp.jpg
g_ekuy66xxe7ix98di6wjoe8bl3.jpg
g_bytzk96460r2nhb7lm2r5w1ob.jpg
Social Media