MUNȚII VRANCEI, LEAGĂNUL MINUNILOR NATURII
MUNȚII VRANCEI, LEAGĂNUL MINUNILOR NATURII
„Într-adevăr, Vrancea e o altă lume!” - Alexandru Vlahuţă
Fiecare loc de pe pământ are poveștile lui, pe care trebuie să tragi bine cu urechea ca să le auzi și să ai un dram de iubire ca să le înțelegi. Așa și aici, în Vrancea.
Undeva departe, în inima ținutului Vrancei, liniștea care domnește peste crestele munților este tulburată doar de susurul râului Putna care aleargă prin văi. Peisajul natural de o rară frumusețe te poartă spre visare, spre lumea magică a unui ținut de baladă și legendă. Țara Vrancei este o străveche vatră a etnografiei și folclorului românesc, a unor valori culturale remarcabile.
Astfel, Țara Vrancei, meleag de legendă și de aprigă istorie, ținut al munților bogați și al apelor dătătoare de belșug, al podgoriilor vestite, al pășunilor și al Mioriței celei năzdrăvane, a fost hărăzită de Dumnezeu cu toate darurile dătătoare de belșug, așa încât pe drept putem spune și noi, odată cu Nicolae Iorga: „Cine va studia istoria Vrancei va afla despre istoria în mic a acestui popor“.
Peste crestele Munților Vrancei domnește povestea. Versanții sculptați parcă de uriași cioplitori în piatră pictează pe valea Tișiței un peisaj încântător. Nu se aud decât apa clipocind și păsările care se hârjonesc printre fagi și molizi. Ici-colo podețe rustice traversează râul, invitând parcă drumeții să cucerească munții din jur. Mai jos de Lepșa, Tișița și Putna se aliază și pornesc împreună la drum printr-o vale îngustă. Traseul lor ne poartă către una dintre cele mai spectaculoase frumuseți ale munților, cascada Putna – o maiestuoasă întortochere a albiilor celor două ape pe după coastele de gresie, înainte să se înfrunte una pe alta. Peste broderiile stâncoase ce alcătuiesc „scările“ muntelui – trepte de piatră rânduite cu meșteșug –, șuvoaiele de apă se rostogolesc în vâltori spumoase sau în clipociri domoale.
Călătorul curios va descoperi aici posibilități atât de turism în natură, cât și de turism cultural. Munţii Vrancei predomină Carpaţii de Curbură, iar Parcul Natural Putna acoperă peste 40% din suprafața muntoasă a județului și, datorită pădurilor dese și zonelor greu accesibile, nepopulate, adăpostește a doua cea mai mare densitate de carnivore mari din fauna României (urs, lup, râs). Zona se suprapune spațial în cea mai mare parte bazinului hidrografic montan al Putnei, aici fiind amenajate 17 trasee turistice, de diferite lungimi și dificultăți.
Munții Vrancei adăpostesc 16 rezervații naturale, printre care: minunatele chei ale Tișiței, spectaculoasa Cascadă a Putnei sau impresionanta Cascadă din Horn, Lacul Negru, situat într-o zonă de un pitoresc sălbatic, lac în care nu există pești, dar care adăpostește o turbărie și un plaur plutitor, cascada Mișina, Focul viu de la Andreiașu, pădurea seculară Dălhăuți sau rezervația Reghiu-Scruntaru, cu „zidurile“ sale ca de castel medieval. Peisajele largi, unduitoare din dealurile înalte și munții împăduriți ai Vrancei, vizibile din numeroase puncte de observație, fac deliciul celor care străbat județul cu mașina sau bicicleta. Focul nestins de la Andreiașu de Jos este una dintre principalele atracții turistice ale Vrancei. Fenomenul unic în România al flăcărilor care joacă pe pământ este produs de ieșirea la suprafață și autoaprinderea gazelor emanate de acumulările de hidrocarburi din subsol. Spectacolul focului nestins își accentuează misterul și splendoarea odată cu lăsarea întunericului.
Esențiale pentru dezvoltarea turismului în Vrancea sunt extinderea și ameliorarea rețelei rutiere și a unităților de cazare și bazei de agrement. Stațiunea Soveja, una dintre cele mai ozonate din țară, stațiunea Lepșa cu păstrăvăria ei, satele tradiționale din „Vrancea arhaică“ (unde se mai pot vedea și azi localnici în port popular) – Nereju, Năruja, Vrâncioaia, Păulești, Vizantea, Bolotești, Vidra, Valea Sării, Tulnici etc. – abia au început să fie puse în valoare prin construirea de pensiuni agroturistice.
g_ckc0h98qjif8itp8aspe8ss8x.jpg
g_5a5s5515xzvs3rqb6qyuygoop.jpg
g_1fr7k43oux6sp1lqwwerznqxp.jpg
g_t2r0wv66fpgt4lpno81278hcs.jpg
g_rarawheei4omxyoaycdohn9ij.jpg
g_675kcuxb7p6w8tfw0r627qc2i.jpg
g_4m7gooaeec4k918ulode0dn7w.jpg
g_x5ht4orevabtdedz0ddz5putp.jpg
g_ku9jmeu437at6xam0mt6eknls.jpg
g_wxqncf4k7wdehxbfvmcmer45t.jpg
g_iugbcqgfb0yss0yzds5ghu8hd.jpg