SÂMBĂTA DE SUS, JUDEȚ BRAȘOV
Sat de poveste:
Sâmbăta de sus, Județ Brașov
Biertan, Județ Sibiu
|
Butuceni: Vechea și mai noua mea baștină, Republica Moldova
|
Cocorastii Misli, Județ Prahova
|
Comuna Ciocănești, Județ Suceava
|
Comuna Pietroșița
|
Comuna Vama Buzăului, Județ Brașov
|
Corbi, Județ Argeș
|
Figa - sat de poveste cu o stațiune de poveste: Băile Figa
|
Fundata, Județ Brașov
|
Sâncraiu, Județ Cluj
|
Satul Văleni, raionul Cahul, Republica Moldova
Sâmbăta de Sus – moșia brâncovenilor
Comuna Sâmbăta de Sus este situată în Ţara Făgăraşului, judeţul Braşov, aproximativ la jumătatea distanţei dintre munte şi albia râului Olt, la o depărtare de 18 km sud-est de oraşul Făgăraş şi la 90 de km de oraşul Braşov. Comuna este formată din satele Sâmbăta de Sus, menționat documentar la 20 ianuarie 1437 și Stațiunea Climaterică Sâmbăta, foarte renumită datorită Mănăstirii Brâncoveanu și a turismului montan.
Comuna este aşezată la 9 km de poalele Munţilor Făgăraşului, pe malul pârâului numit Valea Sâmbetei, ocupând aproximativ o suprafaţă de 2,5 km2, fiind străjuit la sud de culmile Munţilor Făgăraş. Pe potecile ascunse ale codrului, mergeau sâmbetenii la Chilia Părintelui Arsenie, la bujorei sau la cabană iar prin Fereastra Mare, mereu deschisa iubitorilor de munte, turiștii se pot aventura spre o multitudine de trasee montene spre cele mai inalte varfuri montane din țară- Moldoveanu, Negoiu,Viștea Mare, Podragu, Urlea, Dara,etc.
Comuna este aşezată la 9 km de poalele Munţilor Făgăraşului, pe malul pârâului numit Valea Sâmbetei, ocupând aproximativ o suprafaţă de 2,5 km2, fiind străjuit la sud de culmile Munţilor Făgăraş. Pe potecile ascunse ale codrului, mergeau sâmbetenii la Chilia Părintelui Arsenie, la bujorei sau la cabană iar prin Fereastra Mare, mereu deschisa iubitorilor de munte, turiștii se pot aventura spre o multitudine de trasee montene spre cele mai inalte varfuri montane din țară- Moldoveanu, Negoiu,Viștea Mare, Podragu, Urlea, Dara,etc.
Satul Sâmbăta de Sus murmură la răspântia apelor, freamătă sub “dumbra cerului”, la streaşina munţilor, împleteşte în istoria-i seculară martiriul domnitorului creştin Constantin Vodă Brâncoveanu cu mituri şi legende profane. “Dumbra cerului”... dumbra cerului pentru că tărâmul este binecuvântat, pentru că Dumnezeu a revărsat aici mila Sa, oferind pământului veşmânt minunat, iar oamenilor suflet curat şi râvnitor în păstrarea credinţei, a datinilor şi obiceiurilor, a portului şi a limbii strămoşeşti!
La picioarele falnicului vârf al Bălăcenii, el însuşi o catedrală, la deschizătura Văii Sâmbetei, într-o poiană minunată, a înălţat slăvită ctitorie a domnitorul martir Constantin Brâncoveanu – Mănăstirea Sâmbăta de Sus. Lăcaşul a fost ridicat înainte de anul 1700. Aceasta a fost nu doar binecuvântat locaş de închinăciune, ci şi leagăn al culturii şi învăţământului. Datorită acestui aşezământ, limba, tradiţia şi portul specific zonei au rămas nealterate veacuri de-a rândul, în ciuda asupririi străine.
În satul despărțit în două de proverbila vale a Sâmbetei, se înalță, suple și albe cele două biserici parohiale: Sâmbăta de Sus-Răsăriteană, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” (ctitorie a egumenului) și Sâmbăta de Sus– Apuseană, cu hramul „Sântul Mare Mucenic Teodor Tiron” (ctitorie a lui Nicolae și Emanuil Brâncoveanu, nepoți ai domnitorului).
Într-o grădină largă, la marginea satului, stăjuiește, încărcat de lacrimi și de istorie, Castelul brâncovenilor. Vechea poartă, bogat ornamentată, pare o poartă a paradisului; de aici, probabil, își are numele colinda noastră tradițională Poarta raiului.
Locul a păstrat, tainic, toate obiceiurile și tradițiile stămoșești; de marile sărbători religioase și laice, sâmbetenii îmbracă cu venerație cămășile cu altițe, iile cu ciurele, pantalonii în partru ițe sau cioarecii, șurțele înflorate întoarse, șerparele, cheptărițele și căciulile cu vâstre și păuni etc. Încă se mai păstrează meșteșugul țesutului și al cusutului, de vrednicia sâmbetencelor ducându-se vestea în toată Țara Făgărașului.
La picioarele falnicului vârf al Bălăcenii, el însuşi o catedrală, la deschizătura Văii Sâmbetei, într-o poiană minunată, a înălţat slăvită ctitorie a domnitorul martir Constantin Brâncoveanu – Mănăstirea Sâmbăta de Sus. Lăcaşul a fost ridicat înainte de anul 1700. Aceasta a fost nu doar binecuvântat locaş de închinăciune, ci şi leagăn al culturii şi învăţământului. Datorită acestui aşezământ, limba, tradiţia şi portul specific zonei au rămas nealterate veacuri de-a rândul, în ciuda asupririi străine.
În satul despărțit în două de proverbila vale a Sâmbetei, se înalță, suple și albe cele două biserici parohiale: Sâmbăta de Sus-Răsăriteană, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” (ctitorie a egumenului) și Sâmbăta de Sus– Apuseană, cu hramul „Sântul Mare Mucenic Teodor Tiron” (ctitorie a lui Nicolae și Emanuil Brâncoveanu, nepoți ai domnitorului).
Într-o grădină largă, la marginea satului, stăjuiește, încărcat de lacrimi și de istorie, Castelul brâncovenilor. Vechea poartă, bogat ornamentată, pare o poartă a paradisului; de aici, probabil, își are numele colinda noastră tradițională Poarta raiului.
Locul a păstrat, tainic, toate obiceiurile și tradițiile stămoșești; de marile sărbători religioase și laice, sâmbetenii îmbracă cu venerație cămășile cu altițe, iile cu ciurele, pantalonii în partru ițe sau cioarecii, șurțele înflorate întoarse, șerparele, cheptărițele și căciulile cu vâstre și păuni etc. Încă se mai păstrează meșteșugul țesutului și al cusutului, de vrednicia sâmbetencelor ducându-se vestea în toată Țara Făgărașului.
