Istoria localității s-a bucurat de o lungă și bogată cercetare de specialitate, care a adus la suprafață vestigiile cetății dacice Buridava (sec. III-I î.Hr.) și dovezi ale altor activități umane din perioade anterioare. Exploatarea sării la Ocnele Mari este pomenită în Diploma Ioaniților (1247) și într-un document din 1373 ca fiind cea mai veche ocnă de sare din Țara Românească. Mircea cel Bătrân (1355-1418) evocă în anul 1402 calitatea de oraș a localității Ocnelor Mari. Ocnele Mari și exploatarea de sare de aici apar și în hrisoave sub semnătura altor domnitori români. Vlad Călugarul (1425-1495), Radu cel Mare (1467-1508), Vintilă Voievod (?-1535), Radu Paisie (?-1545), Simion Movilă (?-1607), Radu Șerban (?-1620) si Radu Mihnea (1586-1626). În epoca sa modernă, stațiunea turistică este cunoscută în principal pentru ștrandurile cu apă sărată care îi aduc renumele de concurent al litoralului românesc, preferat al locuitorilor din sud-vestul României.
Ocnele Mari oferă astăzi turiștilor români și străini locuri de cazare în pensiuni construite recent, la standarde moderne, majoritatea cu posibilități interesante de petrecere a timpului liber: piscine proprii, echitație, parc de aventură, plimbări de agrement și de explorare a obiectivelor istorice și naturale. Stațiunea oferă astăzi soluții multiple în mai multe domenii ale turismului modern: turism balnear, turism de aventură și de divertisment și chiar turism monahal, prin ctitoriile istorice care se află pe teritoriul său și prin apropierea de salba marilor ctitorii ale epocii medievale din regiune: mănăstirile Hurez, Bistrița, Govora, Dintr-un lemn, Iezer, Cozia, Turnu, Stânișoara.
Ștrandul Fără Fund - Ocnele Mari și Ștrandul Alb-Albastru - Ocnița

Se spune că, mai întâi dacii și apoi romanii, au folosit în urmă cu peste două mii de ani apele sărate de aici pentru întreținerea și pentru recuperarea sănătății lor. În fapt, în anul 1812 gura unei ocne de sare s-a prăbușit în mod natural formând în râpa deschisă un lac cu apă sărată, adânc de peste 120 de metri. În jurul acelui lac s-a construit ștrandul central din Ocnele Mari. I se spune astăzi Ștrandul fără fund și este cel mai recunoscut dintre ștrandurile cu apă sărată din România. În 1864, apa ștrandului a fost analizată de doctorii Patzel și A. Bernard care au stabilit cu precizie structura chimică și proprietățile terapeutice ale lor. Este perioada în care utilizarea apelor minerale din stațiunile apropiate (Govora Băi, Olănești și Călimănești) și apele sărate de la Ocnele Mari devine o practică curentă în ameliorarea și vindecarea unora dintre boli. La granița dintre cele două secole, a fost construit și ștrandul din Ocnița, cunoscut acum sub numele de ștrandul alb-albastru. Afecțiunile tratate cu apele sărate de la Ocnele Mari și Ocnița sunt boli ale aparatului locomotor, ale oaselor și ale mușchilor, ale sistemului nervos periferic, ale aparatului genital feminin, perivisceritele abdominale, aderențele postoperatorii și dermatozele cronice.
Salina Ocnele Mari

Zona de vizitare a salinei este amenajată subteran, la 226 de metri față de nivelul mării și se întinde pe o suprafață de 20.000 de metri pătrați. În parcul turistic realizat aici sunt amenajate o biserică, un muzeu, un restaurant, magazine de suveniruri, terenuri de mini-fotbal, de baschet, de tenis, masă de biliard și locuri de joacă pentru copii. El găzduieşte frecvent evenimente culturale care îmbogăţesc modul de petrecere a timpului în salină. Aerul inspirat în acest spațiu are efecte benefice la nivelul aparatului respirator, datorită următoarelor calități: lipsa alergenilor, concentraţia mică de microbi, pH-ului acid al aerului, existenţa unui microclimat relativ constant, prezenţa clorurii de sodiu sub forma unor particule mici, cu acţiune asupra alveolelor pulmonare. Aerul inspirat este încărcat cu vapori de apă ce conţin clorură de sodiu sau cu ioni de natriu şi de clor.