MĂRIȘEL
MĂRIȘEL
Zona Mărișel se poate vizita în orice perioadă a anului, fiind la fel de spectaculoasă atât vara, cât și iarna. Această zonă are o priveliște deosebită spre lacul de acumulare Beliș-Fântânele, dar și un peisaj fermecător către piscurile culmilor munților Apuseni.
Potenţialul turistic al zonei a crescut datorită faptului că Mărişelul a fost declarat localitate rurală ecologică (produse alimentare, păşuni şi păduri ecologice) precum şi datorită existenţei unor arii protejate. Specificul zonei este dat de tradițiile și obiceiurile păstrate cu sfințenie, meșteșugurile reprezentate de ateliere de lucru și ansambluri folclorice, dintre care ,,Junii Mărișelului” – al căror colind este inclus în patrimoniul UNESCO.
Amatorii de drumeții pot face excursii pe Dealul Fântânele (1341 m) - zona Crucea Iancului, de unde se poate coborî la barajul Beliș-Fântânele, cu vederi spre una din pârtiile Mărișel – Copcea și spre Lacul Beliș-Fântânele.
Amplasare: Comuna Mărişel, situată în județul Cluj, este aşezată pe un platou înalt, la o altitudine de 1150-1250 m în Munţii Gilăului, componenți ai Munților Apuseni. Mărișel se află la o distanţă de 50 de km de Cluj-Napoca, iar accesul în zonă se poate face fie prin Cheile Someşului Cald, fie peste culmea de la Fântânele.

Obiective:
Lacul Tarnița este un lac de acumulare amplasat pe râul Someşul Cald. Acesta este principala sursă de alimentare pentru apa potabilă şi industrială a municipiului Cluj-Napoca şi a altor localităţi din judeţul Cluj. Principalele activități desfășurate pe lac sunt plimbarea cu caiacul, pescuitul, înotul și plimbările cu barca.

Barajul şi Lacul Beliș-Fântânele. Această zonă este foarte căutată de turiști, atât datorită oportunităților de relaxare, cât și datorită drumețiilor pe care le poți face în zonă. Pârtia de schi sau posibilitatea practicării de sport nautic pe lac, cu bărci sau hidrobiciclete, sunt alte atracții apreciate de turiști.

Muzeul Satului Mărișel. În centrul acestei localități, comunitatea a amenajat o casă tradițională în care a expus elementente fundamentale pentru locuitorii din zonă: costume specifice zonei, obiecte de cult și cărți de cult – o parte a acestor cărți făcând parte din patrimoniul de carte veche românească.

Mănăstirea ,,Sf. Cuvioasă Parascheva” Râşca-Transilvană. Biserica monumentală finalizată în 2018 respectă cadrele clasice ale stilului moldovenesc, dezvoltat în timpul voievodului Ștefan cel Mare al Moldovei, pictura fiind de tip neobizantin realizată în tehnica frescă.

Pârtia de schi. Facilitățiile oferite: trei pârtii cu grade de dificultate diferite, două instalații teleschi, zăpadă artificială, instalație nocturnă, parcare amenajată de 500 de locuri.

Defileul Răcătăului. Acest defileu se află pe teritoriul a două comune: Măguri Răcătău şi Mărişel și este unul dintre cele mai adânci defilee din Munții Apuseni. Această zonă este denumită și „Împărăția lui Zamolxe”, zeul dacic din perioada Antichității.

Defileul Someşului Rece separă teritoriul comunei Mărișel de cel al comunei Măguri-Răcătău şi a fost declarat zonă protejată. În timpul celui de al Doilea Război Mondial, această zonă era considerată una de importanță strategică.

Activități de agrement: traseele marcate pentru ciclismul montan sau drumeţii, pescuit sportiv, echitație, schi. Serbarea tradițională Avram Iancu este celebrată anual, lângă monumentul Crucea Iancului, unde s-au desfășurat cele mai aprige lupte din timpul Revoluției de la 1848.

Cazare și gastronomie: Ca și posibilitate de cazare întâlnim pensiuni turistice și agroturistice de 2 margarete până la 4 margarete ce oferă o gamă gastronomică bogată. În restaurantele unor pensiuni pot fi degustate mâncăruri tradiționale specifice zonei Țara Moților – ciorbă de hribi, balmoș cu ciuperci, plăcintă pe plită, ciorbă de chimin cu găluște din făină de grâu, mămăligă cu brânză în pături, sarmale cu ciuperci, ciorbă de gălbiori.
g_iwnvzbdb569kc8my45gfww5cr.jpg
g_8oz54kcw8iptjw6z0dqqf0b2w.jpg
g_ruvk4l3n43gore4ifm2zr95jj.jpg
g_pxg35mdvxjhjj18cghkf6yvl0.jpg
g_ob4rbzur9k0ze0nhq1wqvesph.jpg
g_pwrmys7ztvd3fnj14vv3floic.jpg
g_8vj8gs1c578xp1e0059p09935.jpg
g_282vgt58fj2alez7wxjzg500t.jpg
g_gvsq4u86vzd1ne04zqpflockm.jpg
g_verpuv379tij373hc9j81eq7j.jpg
g_ay2x0swabdmr6a4y6967ejooy.jpg
g_0p0ik9i4xjof383w1nmuw4ha0.jpg
g_o6lbfni46w88vaz5x4qmr53dd.jpg
g_db35y840x4uuooqeqoh3xlxsy.jpg
g_cc3bsafzrywsm59zacz5bhrtb.jpg
Social Media