ARDUD - ORAȘ TURISTIC MEDIVAL
Ardud - oraș turistic medieval
Ardudul este un oraș relativ mic, dar specific Transilvaniei cuprinzând elemente multietinice, multiconfesionale și implicit multiculturale. Istoria comunității este marcată de momente semnificative pentru întreaga zonă, de personalități complexe și monumente cu valoare inestimabilă.
Străjuind drumul E81 Satu Mare – Cluj Napoca, Cetatea Ardud este emblematică pentru istoria județului, timpul transformând-o într-un veritabil indicator istoric al acestor ţinuturi. Ctitorie a familiei Dragfi, Cetatea Ardud restaurată în 2008, pune în valoare istoria, etnografia și cultura locală. Turiștii care ajung la Ardud se pot bucura de servicii de calitate într-o ambianță medievală cu note specifice sătmărene și pot avea parte de experințe inedite.
Nobil domn, stimată domniță,
Cetatea Ardudului, tocmai din comitatul Sătmarului ( jud. Satu Mare) își deschide zilnic porțile tuturor celor care vor să viziteze singura cetatea conservată, ctitorie a dinastiei voievodale a Drăgoșeștilor.
Construită în 1487, în vremea lui Bartolomeu Dragfi, cetatea noastră ardudeană păstrează vie imaginea unei istorii complexe, aceasta jucând un rol important nu doar în cronicile locale, dar având o misiune fundamentală și în context transilvănean, de punct strategic în zonă de graniță.
După ce pășiți în Cetatea Ardud, ghidul nostru pasionat va iniția o călătorie inedită în timp și spațiu istoric și vă va desluși tainele cetății secular printr-un tur prin încăperile cetății innobilate cu expoziții și legende.
Domniile voastre pot apoi să se plimbe în amfiteatrul din curtea Cetății Ardud, destinat unui public de 500 de spectator și pot continua cu pas agale prin Parcului Ctitorilor, aflat în imediata apropiere a cetății. Acest spațiu recreeativ este dedicat dinastiei Drăgoșeștilor și impresionează prin 5/6 statui în mărime natural ai celor mai reprezentativi dragfieni (in maghiară Dragoș-Dragfi). Tot aici se conturează clar imaginea istorică a ctitorilor Cetații Ardud.
Prinții și prințesele (copiii) pot petrece timpul în parcul de joacă cu tematică medievală, creat după un concept unic în România. Aici vor găsi jocuri inedite, inspirate din epocile nobililor care s-au perindat de-a lungul timpului la cârma castelului.
Nobilii vizitatori curajoși și pasionați de mister și legende, pot vizita în zona cetații și Pivnița Misterelor, un sistem alambicat de tuneluri care, spun localnicii, s-ar întinde pe sute de kilometri. Dimensiunile impresionate ale tunelurilor subterane care străbat adâncurile cetății ardudeane întăresc legendele locale care vorbesc despre multiple întrebuințări ale tunelurilor pe timp de război, dar și despre spectul fantomatic al Vilmei, fiica blestemată a principelui Rackozi al II-lea, cea care e legată veșnic de întunericul tunelurilor după ce și-a trădat tatăl. Tunelurile au fost întrebuințate și de către Pintea Viteazul care se ascundea și își ascundea prada în străfundurile întunecate.
Înainte de a părăsi cetatea, trebuie să faceți faceți o vizită și Parcului Pintea Viteazul, unde veți găși o zonă de promenadă, amenajată pentru recreere în coabitare cu natura. Dacă sunteți norocoși, veți găsi deschis Târgul Meșteșugarilor unde producătorii locali pun la dispoziția vizitatorilor bunătăți culinare, dar și diverse obiecte handmade.




g_yqqyfl8rq1wdupdbcxabnfrz5.jpg
g_a13496jsf60kidhpha55hvs1g.jpg
g_8e2g2ytcb1p93wna8fb5qddoh.jpg
g_ji3hbyjdwdkznqwxcah46kavo.jpg
g_knlzco99o2999nukxfg234xxi.jpg
g_d58ul1wtvrckf538kice2tl81.jpg
g_m7880xieypb0r3gu9lh8f4z46.jpg
g_xe90f35l7jfan36zsfxhp53se.jpg
g_xmb9yr7hilp08qs7pvs7pukwb.jpg
g_ufr2lwk84i5819jhh31fr0v3j.jpg
g_kh0ucqu70tisjh7b8wm90wb7u.jpg
g_cin1o5ds0p3dtx26m3n1q76o1.jpg
g_npebhe5rp5azrg0qcz30q9527.jpg
Social Media